CALCARUL (en: Limestone)
Calcarul este o piatra sedimentara formata in mare parte din minerale calcite. In unele cazuri carbonatul de calciu poate fi direct precipitat din apa marii, dar cel mai adesea se formeaza din fosilele creaturilor marine. Aceste scoici pot fi intregi sau sparte in particule mici. Exista foarte multe tipuri de limestone, diferentele constand in culoare, porozitate si durabilitate. Calcarul este rezistent la umiditate, insa este sensibil la solutii acide. Datorita porozitatii sale, aceasta piatra trebuie protejata de substantele acide si apa prin aplicarea unui strat de impermeabilizant.

MARMURA (en: Marble)
Marmura este o piatra metamorfica. Ca si travertinul, marmura este o varietate de calcar, dar exista multe diferente intre cele doua pietre naturale. Fiind o roca de apa sarata, carierele de marmura se gasesc in apropierea marii. Acest lucru face ca marmura sa fie in general asociata cu vechile culturi antice ale Romei si Greciei. Exista totusi surse de marmura si departe de tarmul marii, precum cele din S.U.A. sau din Germania. Are o densitate mai mare decat travertinul si se gaseste intr-o varietate mai mare de culori. In afara de marmura alba, care e cea mai comuna dintre toate tipurile, exista si marmure albastre, verzi, negre sau in alte nuante. Una dintre cele mai vestite cladiri construite din marmura este palatul Taj Mahal din India.

ARDEZIA (en: Slate)
Ardezia este o roca metamorfica care s-a format si s-a intarit la temperaturi inalte sub presiunea scoartei pamantului, devenind o piatra durabila si rezistenta. Desi ardezia se gaseste mai des in culori inchise, aceasta are o gama larga de nuante. Culoarea ardeziei depinde foarte mult de locul din care a fost extrasa: rosu, crem, ocru, verde, gri si negru. Depinzand foarte mult de locul de unde a fost extrasa, ardezia are o granulatie foarte fina si texturi diferite si chiar modele diferite. Nici o placa de ardezie nu seamana cu alta. Nu se pateaza si nu absoarbe umezeala. Este necesara impermeabilizarea suprafetei pentru pastrarea cat mai indelungata a aspectului sau placut.

TRAVERTINUL (en: Travertine)
Travertinul este un material natural din familia calcarului. Este format din carbonat de calciu si de cele mai multe ori se gaseste sub forma unor sedimente in apropierea izvoarelor termale. Travertinul este o piatra naturala foarte poroasa si sensibila la contactul cu substantele acide si citrice precum si la curatare. Se recomanda sa impermeabilizati suprafata de travertin pentru a o proteja de aventualele pete. Colosseumul de la Roma reprezinta unul dintre cele mai cunoscute cladiri facute cea mai mare parte din travertin. Denumirea sa vine de la cuvantul italian “travertino”, derivat din anticul nume roman Tibur (acum Tivoli), un oras din apropierea Romeim unde exista o cariera din care travertinul se exploateaza de multe secole.

GRANITUL (en: Granite)
Granitul este o roca magmatica masivă, cu granulație mare, cristalele avand dimensiunea de cativa milimetri. Se formeaza la adancimi mari și are in compozitie cuart, feldspat sau minerale de culoare închisă precum mica, elemente care definesc cromatica placilor de granit: gri, alb, negru, roz, albastrui, galben sau rosu. Exista placi de granit care seamana foarte mult cu marmura, dar, in comparatie cu aceasta, granitul este mai rezistent la zgarieturi, acizi si la foc. Datorita calitatilor sale, aceasta piatra naturala este folosita in constructii de mii de ani. Cuvintul provine din latinescul “granum” care inseamna semanta mica si tare (in limba romana a dat cuvantul “grana”).

NOTIUNI DE PETROLOGIE

Deoarece rocile si mineralele au o mare importanta economica si practica, studiul acestora s-a impus ca o necesitate cu mult timp in urma. A aparut, astfel, o adevarata stiinta a Pamantului, cu numeroase domenii de abordare – Geologia. Dintre ramurile Geologiei se detasaza Petrologia, un domeniu complex si foarte vast de analiza a rocilor.
Petrologia este o ramura a geologiei care se ocupa cu studiul petrogenetic si petrografic al rocilor:
- petrogeneza reprezinta un domeniu al petrologiei care abordeaza problemele complexe ale genezei rocilor magmatice, metamorfice si sedimentare si succesiunea proceselor genetice care au condus la fomarea lor;
- petrografia este o disciplina a petrologiei care are drept obiectiv inventarierea, clasificarea si descrierea rocilor din punct de vedere al constitutiei mineralogice, al structurii si texturii lor.

Petrologia, la randul ei, este divizata in functie de domeniul scoartei terestre pe care-l studiaza in:
- petrologia endogena (cuprinde studiul rocilor magmatice si metamorfice);
- petrologia sedimentara (studiul rocilor formate in bazinele de sedimentare de la suprafata terestra);
- petrologia rocilor din zonele profunde ale scoartei.

Roca - agregat mineral eterogen, de regula polimineral (poate fi si monomineral), format prin procese naturale in interiorul scoartei terestre sau la suprafata acesteia, caracterizat prin compozitie mineralogica, structura si textura bine definite.

Criteriile utilizate in clasificarile generale ale rocilor se refera la domeniul de formare raportat la suprafata topografica, procesele genetice care controleaza formarea acestora si compozitia chimico-mineralogica.

In functie de domeniul de formare raportat la suprafata topografica se deosebesc:

- roci endogene se formeaza sub controlul proceselor endogene, din interiorul scoartei terestre (magmatice si metamorfice) Exemple: granit, bazalt, andezit, marmura, ardezie
- roci exogene se formeaza in bazinele de sedimentare de la suprafata terestra sub controlul proceselor exogene. Exemple: calcare, dolomite, travertine, gresii, argile

Din punct de vedere genetic, in functie de tipurile principale de procese care duc la formarea agregatelor minerale, se deosebesc:
- roci magmatice - sunt agregate de regula poliminerale, silicatice, formate prin consolidarea magmelor in interiorul scoartei (roci intruzive) sau la suprafata acesteia (roci efuzive);
- roci metamorfice - sunt agregate poliminerale sau monominerale formate prin recristalizarea in stare solida (= blasteza) a rocilor preexistente, sub actiunea factorilor dinamici (predominant presiunea), termici (predominant temperatura) sau dinamotermici (presiune si temperatura); 
- roci sedimentare - sunt agregate care se formeaza in bazinele de sedimentare de la suprafata terestra, subacvatice sau subaeriene, sub actiunea proceselor exogene: fizice (dezagregare, transport, acumulare, etc.), chimice (precipitare chimica, alterare, etc.) si biotice (biochimice, bioacumulare, etc.).

ROCILE MAGMATICE

Rocile magmatice, in sens larg, cuprind atat rocile care se formeaza prin consolidarea magmelor in adancime, cat si a lavelor la suprafata.
Magma este un sistem natural multicomponent, stabil la temperaturi de peste 6500ºC, format dintr-o faza lichida (asimilata cu compozitia unei topituri de silicati), o faza gazoasa (constituita din elementele volatile) si o faza solida.  Din magme, prin racirea acestora, iau nastere rocile magmatice (numite si plutonice sau de adancime)
Cele mai frecvente magme sunt cele silicatice (cu SiO2 peste 30%), dar in natura se pot gasi in proportii reduse si magme carbonatice, sulfurice si oxidice.
Magmele silicatice se clasifica in functie de continutul in silice in:
-  magme acide cu continuturi mai mari de 63% SiO2 (procente de greutate);
-  magme neutre, cu 52% si 63% SiO2;
- magme bazice sub 52% SiO2. In magmele bazice este dizolvata o cantitate mare de substante volatile, ceea ce le confera o fluiditate mai mare fata de cele acide.

Lava reprezinta o magma care ajunge la suprafata si se revarsa pierzand o parte din substantele volatile. Din lave iau nastere rocile vulcanice (efuzive). In mod similar magmelor, acestea pot fi acide, neutre sau bazice. Lavele bazice sunt mai fierbinti si mai fluide, iar cele acide mai reci si mai vascoase. 

In urma consolidarii magmelor si lavelor se formeaza roci plutonice si vulcanice alcatuite din faze minerale solide cristalizate sau amorfe (vitroase-sticloase).

Clasificarea rocilor magmatice si vulcanice se face in functie de mai multe criterii. Cele mai uzuale se refera:

a. domeniul de solidificare in raport cu suprafata topografica terestra;
b. compozitia chimica (aciditate – bazicitate, in functie de cantitatea de silice);
c. structura rocilor (gradul de cristalinitate, adica raportul dintre volumul cristalizat si necristalizat din masa rocii; dimensiunea cristalelor);
d. compozitia mineralogica (dupa participarea procentuala a cuartului, feldspatilor potasici, feldspatilor plagioclazi si feldspatoizilor).  

a. In functie de domeniul de solidificare a rocilor in raport cu suprafata topografica, se clasifica in:
- roci plutonice (magmatice, intruzive) – solidificate sub suprafata topografica;
-  roci vulcanice (efuzive) – solidificate la suprafata. 

Rocilor plutonice le sunt caracteristice structurile faneritice si holocristaline, datorita faptului ca s-au consolidat la adancimi mari, unde variatia temperaturii si presiunii a fost lenta, ceea ce a permis cristalizarea completa a magmei si un timp fizic mai lung pentru cresterea cristalelor in raport cu suprafata.
In schimb, rocilor vulcanice formate la /sau aproape de suprafata, le sunt caracteristice structurile hialine, afanitice sau profirice, caracteristice unei raciri mult mai rapide in raport cu domeniul subteran.

Fiecare roca intruziva are un echivalent de suprafata (efuziv) similar prin compozitie chimica, dar diferit prin aspectul cristalelor.

b. Din punct de vedere al compozitiei chimice, dupa continutul in SiO2, rocile magmatice se clasifica in:
- acide cu continuturi de SiO2 de peste 63 %, in care cuartul este asociat cu minerale cum sunt feldspatii, micele, amfibolii, etc., (de ex. granitul-granodioritul si riolitul-dacitul);
- neutre cu continuturi de SiO2 cuprins intre 52 % si 63 % in care cuartul liber lipseste sau se gaseste in cantitati reduse, in schimb creste procentul de silicati fero-magnezieni (de ex. andezitul);
- bazice in care continutul in SiO2 este de 45 % - 52 %, lipsite de cuart, dar bogate in silicati feromagnezieni (de ex. bazaltul);
- ultrabazice caracterizate prin continuturi in SiO2 cuprinse intre 30 - 45 % si prevalenta olivinei, asa cum se intampla in cazul peridotitului. Se cunosc in domeniul continental numai in zonele profunde al scoartei, la contactul crustei cu astenosfera si in domeniul rifturilor oceanice. 

c. Dupa structura, rocile magmatice se clasifica astfel: 

c.1. Dupa gradul de cristalinitate, in special proportia de sticla:
- roci holocristaline au toata masa complet cristalizata, asa cum sunt rocile plutonice (granite, gabbrouri etc);
- roci hipocristaline alcatuite atat din cristale, cat si din sticla, ca in cazul unor rocii efuzive (andezite, riolite etc.);
- roci hialine (vitroase = sticloase) care au intreaga masa sticloasa, lipsita de cristale, cum sunt sticlele vulcanice, obsidianul si piatra ponce. 
c.2. Dupa dimensiunea absoluta a cristalelor:
- roci faneritice cu cristale vizibile cu ochiul liber, mai mari de 0,2 mm;
- roci afanitice cu cristale invizibile cu ochiul liber, mai mici de 0,2 mm.

ROCILE METAMORFICE

In urma dinamicii litosferice (dinamica scoartei terestre), o parte dintre volumele de roci ajung in conditii de presiune si temperatura net diferite fata de conditiile in care au aparut, ceea ce determina o serie de transformari in stare solida ale acestora, luand nastere astfel o alta categorie de roci, cunoscute drept roci metamorfice.
Totalitatea transformarilor in stare solida prin care rocile preexistente tind sa se adapteze la noile conditii de presiune si temperatura, se numeste metamorfism. In urma acestui proces rezulta rocile metamorfice.
Metamorfismul consta in transformarea in stare solida a unei roci preexistente (protolit), intr-o noua roca (metamorfit). Metamorfitul se deosebeste de protolit prin structura petrografica, alcatuirea mineralogica si compozitia chimica. Protolitul poate fi reprezentat prin oricare tip de roca preexistent in scoarta: magmatica, sedimentara sau chiar metamorfica.
Efectele proceselor metamorfice sunt urmatoarele:
- schimbarea structurii petrografice fie printr-o rearanjare in spatiu a cristalelor protolitului, fie prin modificarea formei si dimensiunilor cristalelor;
- schimbarea compozitiei mineralogice a protolitului, chimismul global mentinindu-se constant la protolit si metamorfit;
- schimbarea compozitiei chimice globale a protolitulu (mai rar).

In scoarta, pe masura ce creste adancimea se modifica temperatura, presiunea (litostatica si stressul) si compozitia fluidelor. Acesti parametri sunt principalii factori de control ai metamorfismului.

Temperatura

Reprezinta un factor de metamorfism de mare importanta. Aceasta creste cu adancimea, ceea ce face ca rocile sa se incalzeasca.
Temperaturile la care au loc procesele metamorfice sunt cuprinse intre 200°C si 1000°C. Temperaturile sub 200°C caracterizeaza domeniile in care are loc diageneza sedimentelor (transformarea sedimentelor in roci sedimentare), de la 200°C observandu-se primele transformari in argile, iar la peste 1000°C incepe topirea rocilor anhidre (procesul de anatexie). In functie de valoarea temperaturii dintre cele doua limite de variabilitate pot fi delimitate patru trepte (grade) de metamorfism:
- scazut (anchimetamorfism) intre 200 si 400°C – filite, ardezii;
- mediu intre 400°C si 600°C - sisturi verzi;
- inalt, 600-650°C - amfibolite, gnaise, marmure;

- foarte inalt, 650-700°C apropiat anatexiei numit ultrametamorfism.

Presiunea

Presiunile la care se desfasoara metamorfismul sunt cuprinse intre valori de la cativa bari (atmosfere), in apropiere de suprafata Pamantului, pana la aproximativ 10 Kilobari (10000 atm), la adancimi de aproximativ 35 km.

Din punct de vedere al conditiilor barice se disting trei tipuri de metamorfism:
- scazut, pana la 2-4 Kilobari, cand au loc recristalizari slabe, se formeaza filite, ardezii;
- mijlociu, de 4-7 Kilobari, cu recristalizari puternice, ca la amfibolite;
- de presiune inalta si foarte inalta, peste 7 kilobari, cand se formeaza gnaise, granito-gnaise, etc. 

Presiunea, ca factor de metamorfism, poate fi de doua tipuri:

- presiunea litostatica – este unul dintre factorii cu actiune generala si constant crescatoare cu adancimea, datorita crsterii greutatii coloanei de roci situata deasupra. Aceasta presiune comprima un corp, dar nu il deformeaza. Cresterea acesteia cu adancimea are ca efect modificarea densitatii rocilor;

- presiunea orientata (stressul) - este deformationala, deoarece actioneaza preferential, pe o anumita directie. Adaptarea la stress se face prin fragmentarea rocilor in functie de casanta, proces numit cataclazare (rocile rezultate se numesc cataclazite), sau prin reorientarea mineralelor pe directii perpendiculare pe directia de actiune a stress-ului. Reorentarea mineralelor in planuri paralele, perpendiculare pe directia de actiune a stress-ului, determina aparitia sistozitatii, o caracteristica principala de diagnostic a multor dintre rocile metamorfice. Din acest motiv, pentru rocile metamorfice a fost folosita si denumirea restransa de sisturi cristaline;

Fluidele

Fluidele catalizeaza reactiile chimice, crescand viteza acestora; reprezinta vectorii care asigura “migratia” componentilor chimici si se constituie intr-un factor de transformare chimica si mineralogica.

Structura rocilor metamorfice depinde de gradul si tipul de metamorfism. Aparitia si cresterea cristalelor in stare solida, prin recristalizare metamorfica se numeste blasteza, iar structurile rezultate se numesc cristaloblastice. Dupa forma cristalelor si raportul intre ele se disting:

- structuri granoblastice reprezentata prin cristale granulare cu dimensiuni aproape egale pe cele trei directii (izometrice), de ex. marmura;
- structuri lepidoblastice (lepidos = solz) - cristale foioase sau solzoase dispuse paralel, asemanatoare solzilor de peste, structura frecventa la micasisturi (sisturi cristaline cu mica);
- structuri nematoblastice in care cristale alungit-prismatice sunt orientate paralel dand rocii un aspect fibros (amfibolite); 

Textura, adica modul de distributie in spatiu a mineralelor component, poate fi:
- sistoasa, constituita din minerale foioase aranjate dupa plane paralele asa cum se intalneste de ex. la micasisturi, ardezie;
- masiva, ale caror minerale nu au o orientare preferentiala, de ex. cuartitele, marmura.

In functie de intensitatea metamorfismului se pot separa doua mari categorii de roci:
- roci cu grad redus de metamorfism, la care protolitul este usor de recunoscut, motiv pentru care la denumirea rocii initiale se adauga prefixul „meta"; de ex. metabazalt, metagranit, etc.;
- roci cu grad avansat de metamorfism care nu pastreaza structura petrografica a protolitului si, uneori, nici chimismul acestuia. Dintre aceste metamorfite mentionam:
- corneene - roci metamorfice izotrope, microgranulare, diverse din punct de vedere mineralogic;
- skarne - in mod obisnuit roci izotrope alcatuite mai ales din silicati calcici;
- marmure - formate din cristale mari de calcit;
- cuartite - roci predominant cuartitice;
- gnaise - roci sistoase alcatuite prevalent din feldspat si mice;
- micasisturi - roci sistoase constituite mai ales din mice si cuart;
- filite - roci sistoase, fine, alcatuite din filosilicati;
- sisturi verzi - roci sistoase formate din albit si un mineral verde (clorit, epidot);
- amfibolite - roci sistoase constituite din hornblenda si feldspat plagioclaz;
- eclogite - roci cu densitate mare de peste 3,3 g/cm. 

ROCILE SEDIMENTARE

Procesele si fenomenele exogene (de la suprafata Terrei) determina dezagregarea (distrugerea fizica) si alterarea (destructia chimica) rocilor care alcatuiesc formele pozitive ale reliefului terestru, transportul fragmentelor rezultate din dezagregarea rocilor preexistente si sedimentarea (acumularea) lor in zonele depresionare, denumite bazine de sedimentare. Prin acumularea fragmentelor iau nastere rocile clastice (pietrisuri, nisipuri, silturi, maluri, conglomerate, gresii, siltite, marne, argile). Concomitent, in bazine se desfasoara cu intensitati diferite procese chimice si biochimice, formandu-se rocile de precipitatie chimica (calcare, dolomite, silicolite, evaporite, etc.) si rocile biotice (calcare organogene, silicolite, carbuni, petrol, gaze, etc.).

Ulterior procesului de acumulare, sedimentele sunt supuse transformarilor fizico-chimice de compactare, cimentare, etc., cunoscute sub denumirea de procese diagenetice. In urma proceselor diagenetice sedimentele se transforma in roci sedimentare.

Datorita diversitatii conditiilor de formare si a numeroaselor procese care contribuie la petrogeneza sedimentara, clasificarea rocilor sedimentare este complicata. Uzual, criteriile de clasificare a rocilor sedimentare se refera la: procesele genetice si compozitia chimico-mineralogica. 

Clasificarea dupa geneza
In functie de procesele genetice predominante care controleaza formarea rocilor sedimentare, distingem urmatoarele tipuri: roci clastice (epiclastice si piroclastice), roci chimice (de precipitatie chimica si alterare) si roci biotice (de bioconstructie si de bioacumulare). 
a. Rocile clastice

a.1. Rocile epiclastice (detritice) s-au format ca urmare a acumularii in bazine de sedimentare a clastelor (detritusului) provenite sub actiunea proceselor fizico-mecanice asupra rocilor preexistente in ariile sursa (magmatice, sedimentare, metamorfice). La randul lor acestea sunt clasificate dupa dimensiunile componentilor (clastelor) si dupa gradul de consolidare (cimentare)

a.2. Rocile piroclastice sunt constituite din material expulzat in aer ca urmare a activitatii vulcanice explozive si, apoi, transportat in bazine unde are loc sedimentarea. In aceasta categorie intra tufurile, tufitele, aglomeratele piroclastice, breciile vulcanice, etc.

b. Rocile biotice (organogene) sunt formate fie prin acumularea in situ (pe loc) a bioclastelor (resturile organismelor marine, de regula cochilii, sau detritusul vegetal, etc.) rezultand rocile de bioacumulare (cum sunt lumaselele, turbele, carbunii, etc.), fie prin activitatea unor organisme recifale (corali, briozoare, algele calcaroase, bacterii etc.), rezultand roci de bioconstructie (asa cum sunt calcarele recifale, calcarele stromatolitice, calcarele algale, etc.).

Rocile organogene sunt clasificate in functie de comportamentul lor la combustie, in:
- acaustobiolite (roci organogene necombustibile) din care fac parte calcarele recifale, diatomitele, radiolaritele, spongolitele, etc;
- caustobiolitele, reprezentand rocile combustibile cum sunt turbele, carbunii, titeiul si gazele naturale.  

c. Roci chimice

Rocile de precipitatie chimica sunt rezultate prin concentrarea solutiilor (suprasaturare), care se poate petrece in urma unor emisii vulcanice submarine, evaporare in domeniile aride, activitate biogena intensa, etc.
In functie de domeniul in care s-au format se pot contura doua categorii:
- continentale, formate prin precipitare in endocarsturi (calcarele de precipitatie ce alcatuiesc speleotemele: stalactitele, stalagmitele, draperiile, etc), in jurul izvoarelor (tufuri calcaroase, travertine), precum si cortegiul de roci formate prin precipitare chimica in lacurile continentale din zonele cu deficit hidric (gipsuri, anhidrite, sare gema, etc.);
- marine, rezultate ca urmare a supraconcentrarii in bazinele marine cu circulatie restrictiva (gipsuri, anhidrite, silvina, carnalit, etc.), sau pe alte cai (calcare, silicolite, etc.).

d. Rocile reziduale sunt formate ca urmare a alterarii chimice si biochimice si acumularea in situ a mineralelor greu solubile (bauxite, laterite, soluri).

Clasificarea chimico-mineralogica

In functie de compozitia chimico-mineralogica se disting urmatoarele tipuri de roci:
a. Carbonatice - reprezentate prin roci bioconstruite (calcare recifale), si bioacumulate (crete, marne cu globigerine etc.) sau bioclastice (calcarenite, alcatuite din bioclaste de dimensiunea nisipului);
b. Argiloase - alcatuite din alumosilicati hidratati: caolinul, bentonita, diferitele argile illitice, montmorillonitice, etc.;
c. Aluminoase - formate prin acumulare reziduala (bauxitele);
d. Clorurice - rezultate in urma precipitarii din solutii suprasaturate (sarea gema, silvina s.a);
e. Silicioase - constituite prin acumularea testelor unor oganisme silicioase (diatomite, radiolarite, menilite, jaspuri);
f. Sulfatice - rezultate prin precipitare din ape marine sau lacustre din zone aride (gips, anhidrit);
g. Feruginoase - alcatuite mai ales din limonit si hematit;
h. Manganoase - cruste de psilomelan;
j. Fosfatice - se formeaza mai rar (fosforitele). 

DESCRIERE ROCI

ROCI MAGMATICE

GRANITUL este o roca magmatica intruziva, grauntoasa ca textura (numele granitului deriva din cuvantul latin granum care inseamna cereala, graunte) si complet cristalizat (holocristalin).  Cristalele sunt vizibile cu ochiul liber (roca faneritica).

Mod de formare
Magma care patrunde din astenosfera in scoarta terestra este, initial, bazica. Aceasta magma formeaza niste pungi uriase in interiorul scoartei numite batolite. Prin topirea rocilor in care sunt gazduite batolitele, chimismul magmelor se schimba de la bazic la acid (creste concentratia de cuart). Racirea in timp indelungat a acestor magme acide conduce la aparitia rocilor magmatice care au ca principala proprietate cristalizarea completa.

PROPRIETATI
Din punct de vedere chimic, granitul este o roca acida care are in compozitia sa cel putin 20% cuart (SiO2) si peste 65% feldspati alcalini (silicati de potasiu si sodiu). Culoare granitului variaza de la alb, roz la gri si este impusa de alcatuirea mineralogica. Culorile deschise din masa rocii apartin cuartului si feldsaptilor alcalini, iar cele mai intunecate biotitului  (varietate de mica neagra) si hornblendei (varietate de silicat din grupa amfibolilor).

Granitul apare ca o roca masiva (fara structuri interne evidente), cu o greutate mare si foarte dura, cu o utilizare pe scara larga in istoria umanitatii, mai ales ca meterial de constructie. Masivitatea, greutatea mare si duritatea sunt indicate si de proprietatile fizice de exceptie:
- densitatea medie este cuprinsa intre 2,65 – 2,75 g/cm3 , valori care  impun o permeabilitate si o absorbtie a apei foarte redusa (0,1 – 0,6 %);
- rezistenta la compresiune este foarte ridicata – aproximativ 200 MPa (megapascali) sau 140 - 210 N/mm²;
- temperatura de topire a granitelor este cuprinsa intre 1215 – 1260 °C;
- duritate pe scara Mohs: 6 – 7;
- rezistenta la intemperii

Utilizari variate (prin proprietatile sus-amintite, granitul are o gama larga de utilizari: material de constructie, cladiri, poduri , pavaje , monumente si multe alte proiecte de exterior . In interior , placile de granit lustruit si dale sunt folosite in blaturi, pardoseli gresie , trepte sau alte utilizari practice si decorative).

Primele utilizari: material de constructie pentru piramide, temple, mausolee (pentru ca finisarea granitelor era, in perioadele vechi ale omenirii, un lucru aproape imposibil, se utilizau doar blocuri de dimensiuni variate asa cum erau exploatate din cariere). Utilizari moderne: pietre de mormant, placi funerare, piatra dimensionata (de grosimi diferite pentru utilizari diferite), piatra pentru pavaje, blaturi de bucatarie etc.

Granitul este o roca des intalnita pe Glob. Tarile cu cele mai mari productii si exporturi sunt: China, India, Italia, Brazilia, Suedia si Spania.

In Romania, cea mai mare cariera de granit este la Iacobdeal in judetul Tulcea, aceasta fiind cunoscuta inca din vremea ocupatiei turcesti. Granitul exploatat este de culoare cenusie, cu nuante roz sau roz cu pete negre ori albastru-verzui (numit granitul de Iacobdeal, care alaturi de granitul de Macin, reprezinta cele mai cunoscute granite din Romania).

BAZALTUL este o roca vulcanica formata prin racirea rapida a lavei bazice (provenita de la adancimi foarte mari) la suprafata sau aproape de suprafata scoartei. Este o roca foarte intalnita pe fundurile oceanelor (formeaza asa-numita scoarta oceanica). Pe continente a aparut doar acolo unde au avut loc fracturi profunde, fracturi care au traversat scoarta continentala si au ajuns pana in astenosfera (celebre sunt revarsarile de bazalte pe suprafete uriase din India, Siberia, Brazilia, Argentina, estul Africii, Insulele Hawaii, Islanda).

Racirea rapida a lavelor bazice face ca bazaltul sa fie o roca afanitica (cristale invizibile cu ochiul liber), uneori hipocristalina (o masa sticloasa cu cristale prinse in ea).

Mod de formare
Sub scoarta terestra exista un invelis vascos alcatuit din magme bazice si ultrabazice numit astensofera. Prin crapaturile profunde din scoarta sau la contactul dintre doua placi tectonice (placa tectonica = bucata de scoarta care “pluteste” pe astenosfera), materia din astenosfera poate ajunge la suprafata unde se raceste brusc si formeaza roca bazica numita bazalt. Lavele bazice, fiind sarace in silice, sunt foarte fluide si au proprietatea de a curge pe distante foarte mari formand adevarate campuri de lave (Insulele Hawaii).

Racirea brusca determina o cristalizare rapida. Din aceasta cauza cristalele nu sunt vizibile cu ochiul liber (roca afanitica). Bazaltul este cea mai raspandita roca pe Glob participand la alcatuirea scoartei oceanice (integral) si a celei continentale (alaturi de granit care predomina). In timpuri geologice vechi, fisurile profunde care au afectat scoarta continentala au ajuns pana in astenosfera permitand ascensiunea magmelor bazice pana la suprafata. Au avut loc astfel, mari revarsari de bazalte care apar astazi la zi in India, Brazilia, Argentina, Siberia.

Racirea brusca aproape de suprafata scoartei a lavelor bazice conduce la aparitia unei structuri specifice bazaltului – structura columnara (coloane de bazalt cu profil hexagonal in cele mai dese cazuri; pot fi si cu profil pentagonal sau patrulater, dar mai rar). Daca lavele ajung la suprafata, prin solidificare dau aspectul de placi suprapuse, o alta structura specifica bazaltului (numit si bazalt in placi).

PROPRIETATI

Culoare: gri inchis pana la neagra;
Luciu: mat
Duritate: 6 – 7 pe scara Mohs
Densitate medie: 3 g/cm3
Compactitate: foarte mare (96%)
Porozitate: foarte mica (este o roca impermeabila)
Rezistenta: rezista foarte bine la solicitari fizice (slefuire, rupere, lovire), dar se altereaza foarte usor in prezenta apei si a aerului (din cauza fierului din compozitie)
Compozitie chimica: pe langa SiO2 (o roca saraca in silice 45 – 55%), bazaltul contine numerosi oxizi de magneziu, calciu, fier, titan si aluminiu.

Utilizari variate (prin proprietatile pe care le are): material de constructie sub forma de calupuri, placi, borduri sau piatra sparta (cladiri, terasamente, fundatii, pavaje, pardoseli in bucatarii, bai, holuri ), monumente si sculpturi. Mai nou, prin prelucrare termica se obtine asa-numita vata minerala bazaltica, un bun izolator termic folosit la casele construite din lemn. De asemenea, bazaltul poate fi prelucrat prin topire in fibre minerale cu aspect de tesatura cu utilizari foarte variate (izoltator fonic, termic si material ignifug).

Bazaltul este o roca des intalnita atat pe Terra, dar si in celelalte planete telurice din Sistemul Solar (Mercur, Venus, Marte) sau satelitii naturali alcatuiti din roca (Luna).
Cantitati insemnate de bazalt se gasesc in Canada, SUA, Argentina, Brazilia, India, Africa de Sud, Rusia. In Romania se remarca exploatarile in cariera de la Racos (judetul Brasov) si Lucaret (judetul Timis), precum si Coloanele de bazalt de la Detunatele (obiectiv turistic in Muntii Apuseni, judetul Alba).

ROCI METAMORFICE
MARMURA

Marmura este o roca metamorfica, compusa in cea mai mare parte din calcit (carbonat de calciu) si obtinuta prin metamorfoza calcarului. Denumirea provine din limba greaca marmaros = a straluci
Din punct de vedere petrografic, marmurele sunt calcare sau dolomite cu cristale de calcit bine dezvoltate datorita proceselor metamorfice la care au fost supuse. Cele mai obisnuite culori pentru marmura sunt: alba, cenusie, gri, neagra si rosie, datorate in general impuritatilor consinute ( rosu si galben de la oxizii de fier, cafeniu de la oxizii de mangan, cenusiu de la grafit etc ), iar venulatia se datoreaza numeroaselor fisuri umplute ulterior cu calcit secundar.

Marmura se formeaza din calcar care isi modifica proprietatile fizice sub actiunea temperaturilor si presiunilor ridicate din scoarta terestra. Aceste procese determina calcarul sa-si schimbe textura si aspectul, proces numit recristalizare. Mineralele rezultate din impuritati dau marmurei o mare varietate de culori. Marmura cea mai pura din punct de vedere al calcitului este cea de culoare alba. Marmura care contine hematite are culoare rosiatica, cea care contine limonit este galbena si cea care contine serpentine este de culoare verde. Marmurele pot fi si negre, dar varietatile inchise la culoare sunt rare.

Marmura nu poate fi separata cu usurinta in foi de dimensiuni egale si trebuie sa fie exploatata cu mare atentie. In carierele de extractie nu se folosesc explozivi, deoarece roca se poate sparge. Blocurile de marmura sunt exploatate cu masini care taie santuri si care fac gauri in stanca. Delimitarea unui bloc de marmura de catre mineri se realizeaza prin trasarea de santuri si gauri. Desprinderea blocului se face cu pene si masini speciale, blocurile astfel obtinute se taie cu fierastraie la forma si dimensiunea dorita, dupa care se finiseaza si se lustruiesc conform solicitarilor.

Deci, marmura pe care o vedem si o admiram in diferite situatii este rezultatul unui proces laborios de exploatare si prelucrare. Rezultatele sunt, insa, uimitoare. Marmura este cea mai cautata piatra natural pentru proprietatile ei fizice, multiplele ei utilizari si pentru aspectul original.

Proprietatile fizice generale ale marmurei sunt duritatea, densitatea, compresiunea etc. Majoritatea marmurelor (cu foarte putine exceptii) au urmatoarele caracteristici:
Duritate : 3 - 4 pe scala Mohs
Densitate : 2.55 - 2.7 Kg/cm³
Rezistenta la compresiune : 70 - 140 N/mm²
Modul de ruptura :12 - 18 N/mm²
Absorbtia de apa : mai putin de 0,5%
Porozitate: foarte scazuta
Din punct de vedere al proprietatilor chimice, marmurele sunt roci cristaline compuse in principal din calcit, dolomita sau serpentina, impreuna cu alte componente minore care variaza de le origine la origine.

Utilizari: variate (sculptura, material de constructie, pietre de mormant)

Marmura se gaseste in foarte multe locuri pe Glob. Cea mai cunoscuta marmura este cea de Carrara (Italia). Patru tari domina productia mondiala de marmura: Italia (cel mai mare producator), China, India si Spania.

Cea mai mare cariera de marmura din Romania se afla in Muntii Poiana Rusca, judetul Caras-Severin. Cariera Ruschita a intrat in exploatare in 1884. Marmura extrasa aici (marmura de Ruschita) este de culoare alba cu nuante roz, albastrui si cenusii, compacta (98,11%), cu structura zaharoida marunta pana la mijlocie, calitatea deosebita a acesteia fiind apreciata si peste hotare ( exportata in Franta, Italia, SUA, Germania, Austria, Ungaria, Egipt) Pentru realizarea Casei Poporului - actualul Palat al Parlamentului - s-au folosit, alaturi de alte materiale, 1.000.000 metri cubi de marmura.

ARDEZIA (SIST ARGILOS)

Roca argiloasa bogata in material fin (argila) si mai grosier (nisip) cu grad avansat de compactizare. Este o roca relativ dura din categoria rocilor metamorfice rezultata prin transformarea in conditii de presiune si temperatura relativ ridicate a unor depozite de argile si nisipuri fine.

Materialele fine rezultate din eroziunea rocilor din cadrul continentelor sau din eruptiile vulcanilor (cenusa vulcanica) sunt transportate de diferiti agenti (aerul, apa, ghetarii) si depuse in bazine de sedimentare (mari, oceane, lacuri) sub forma de sedimente (maluri). Procese geologice complexe transforma aceste depozite sedimentare in roca sedimentara numita  argila. Prin transformarea acestor argile ca urmare a stresului tectonic ce apare in spatiile unde se formeaza munti, sub un metamorfism slab, se formeaza ardezia.

Caracteristica principala a ardeziei este sistozitatea avansata, respectiv calitatea acesteia de a se desface in foite subtiri atunci cand este supusa unor anumite presiuni.
Denumirea vine de la provincia Ardes din Irlanda de unde au fost extrase si aduse in Europa primele ardezii.

Densitate medie aparenta: 2,6 - 2,8 t/m3  (ardezia este o roca compacta)
Absorbtie de apa: 0,1 - 0,6 % (foarte mica, ardezia a suferit prin compactare o deshidratare importanta, porozitatea ei fiind una mica; cu toate acestea, ardezia are nevoie de impermeabilizare)
Duritate pe scara MOHS: 6-7 (ardezia este o roca destul de dura; diamantul este considerat cel mai dur si are valoarea 10 )
Porozitate: redusa (datorita compactarii insemnate din timpul formarii)
Izolator: da (electric)

Culoare: variata in functie de compozitia mineralogica  ( de la negru, atunci cand contine material organic, la rosu, cand contine oxizi de fier); negru, gri, verde, pestrita (ultima este cea mai cautata si apreciata), rar culori deschise.
Compozitie mineralogica: alcatuita frecvent din cuart si minerale argiloase (muscovit sau illit) la care se adauga, in proportii diferite, alte minerale (biotit, clorit, hematit – acestea dau culoare verde sau rosiatica ardeziei) Compozitie organica: ardeziile negre contin materie organica animala si vegetala; uneori apar si fosile datorita gradului redus de metamorfism

Utilizari: variate (MATERIAL ORNAMENTAL DE INTERIOR SI EXTERIOR PRIN PROPRIETATILE SUS MENTIONATE)
Primele utilizari: acoperisuri, tablite de scris pentru elevi, pietre de mormant
Utilizari moderne: placari de interior (pardoseli, tavane, pereti) si exterior; ardezie flexibila (foite de grosimi reduse care pot fi aplicate pe diferite forme curbate si care dau un plus de eleganta mai ales  elementelor de mobilier)

Origini: roca intalnita frecvent pe Glob
- Cel mai mare producator din Europa – Spania; se adauga Marea Britanie, Franta
- Brazilia este al doilea mare producator
- India (numeroase varietati de culoare) si China – mari producatori din Asia
- Romania – depozitul de ardezie de la Deva
Ardezia flexibila  este un furnir  de grosime de 1-2 mm , laminata pe un substrat compozit de polimer care va induce o mare flexibilitate si rezistenta, facandu-l potrivit pentru forme curbate. Greutatea variaza de la 2 kg/m2 la 2.2 kg/m2.

ROCI SEDIMENTARE

CALCARUL/TRAVERTINUL

Calcarul este o roca sedimentara, dominant de origine organica, alcatuita din calcit si aragonit (minerale de carbonat de calciu -  CaCO3, dar cu cristalizare diferita). Pe langa mineralele sus-numite, calcarele mai au in alcatuirea lor si argila, cuart, gips, dolomie (carbonat de calciu si magneziu).
La fel ca la marmura, care provine din metamorfozarea calcarelor, calcarele au culori foarte variate in stransa legatura cu impuritatile din roca (rosu si galben de la oxizii de fier, gri pana la negre atunci cand contin materie organica sau mangan). Culorile alba si  gri sunt cele mai intalnite.

La fel ca la majoritatea rocilor sedimentare, cele mai multe varietati de calcare contin granule. In majoritatea cazurilor , aceste granule sunt resturi de schelete ale organismelor marine (predomina coralii si foraminiferele). Cele mai raspandite calcare pe Glob sunt calcarele recifale (recifii sunt constuctii realizate de corali).

Unele calcare nu contin granule deloc, acestea formandu-se complet prin precipitarea chimica a calcitului/aragonitului. Astfel de roci calcaroase se formeaza prin precipitarea calcitului datorata suprasaturarii apelor subterane cu carbonat de calciu. In anumite conditii de temperatura si  presiune, apele suprasaturate cu calcit dizolvat incep sa precipite rezutind o varietate de calcar care, in functie de origine, poarta nume diferite. Carbonatul de calciu precipitat in pesteri sau la gura unor izvoare de apa rece se numeste tuf calcaros, iar carbonatul de calciu cu aspect fibros precipitat la gura unor izvoare termale se numeste travertin.

Reactiile chimice care conduc la descompunerea calcarelor impun prezenta in apa a unui acid carbonic slab, foarte coroziv pentru calcit. Carbonatul de calciu in contact cu acest acid carbonic se transforma in bicarbonat de calciu care este foarte solubil. Aceasta reactie chimica este responsabila cu degradarea calcarelor sau a travertinelor. Ca material de constructie, calcarul cel mai cautat este cel care contine o cantitate mare de siliciu, acest mineral fiind greu solubil, iar durabilitatea calcarului este mai mare. Travertinul este tratat special pentru a nu fi degradat de ploile acide atunci cand este folosit ca material de exterior.

Travertinul este, deci, un calcar poros format prin precipitare chimica si nu prin procese biotice (de catre organisme marine). Porozitatea mare a travertinului se datoreaza inglobarii in masa de calcar a resturilor organice vegetale care, cu timpul, se descompun iar in locul lor apar acele goluri din masa rocii care caracterizeaza travertinul. In prelucrarea moderna a travertinului, golurile de la suprafata rocii sunt umplute cu un ciment special.

Prin slefuire, travetinul capata un aspect lucios care il apropie ca aspect de marmura. Varietatile de culoare ale travertinului sunt mai numeroase decat ale calcarului. Acest aspect il face o roca de constructie mult mai cautata decit calcarul (travetinul este una dintre rocile cu o utilizare foarte veche ca material de constructie, usor de prelucrat si cu culori deosebite).

PROPRIETATI

                                           Calcar                           Travertin (stare naturala)
Duritate pe scara Mohs       3 – 4                                           3 - 4
Densitate:                       2,5 – 2,7 kg/cm3                          2,71 kg/cm3
Absorbtie de apa:              sub 1%                            mare (din cauza golurilor)
Porozitate:                       foarte scazuta                   ridicata (din cauza golurilor)
Rezistenta intemperii          ridicata                        ridicata (nu este solubil in apa)
                                                                                   slaba (eroziune mecanica)

Calcarul este utilizat din cele mai vechi timpuri ca material de constructie, fiind si una dintre cele mai raspandite roci sedimentare pe Glob (piramidele din Egipt sunt construite din blocuri de calcar, bisericile si castelele din Evul mediu, sediile de banci, statiile de cale ferata din secolele XIX-XX). Utilizarea calcarului este foarte variata, de la industria cimentului la agricultura (ca amendament calcic pentru reducerea aciditatii solului) si industria farmaceutica (pasta de dinti, medicamente).

Travertinul are, de asemenea, o utilizare straveche. Cea mai veche cariera cunoscuta este in Italia (cariera de la Tivoli cunoscuta din timpul Imperiului Roman, roca de aici fiind folosita la apeducte, viaducte, temple, bai romane, amfiteatre ca in cazul Colosseumului). Aspectul placut al travertinului (foarte multe varietati de culori in alternanta ca niste benzi) a facut ca acesta sa fie folosit mai ales ca piatra ornamentala (pavaje, fatade de cladiri, blaturi de bucatarie sau baie, placare pereti interiori). Este usor de prelucrat, prezentarea lui moderna ca material de constructie este aceea de placi cu grosimi  variabile in functie de utilizari.

Travertinul apare in foarte multe tari. Italia detine monopolul pe piata travertinului prin productiile mari si prin calitate. Urmeaza Turcia, Iran, Mexic si Peru. In Romania se remarca carierele de travertin de la Geoagiu si Carpinis. Din rocile exploatate de la aceste cariere au fost realizate Arcul de Triumf din Bucuresti, precum si sculpturile celebre ale lui Brancusi (“Masa Tacerii”si „Poarta Sarutului”)

GRESIA

Gresia este o roca din categoria rocilor sedimentare formata prin cimentarea nisipului. In functie de natura cimentului, gresiile pot fi sfaramicioase sau foarte bine consolidate. Majoritatea gresiilor sunt alcatuite din cuart sau feldspat deoarece acestea sunt cele mai des intalnite minerale din scoarta terestra. Culoarea gresiiilor este foarte variata, la fel cum nisipul are culori variate: de la negru la alb, galben, roz, rosu, verde, gri, cenusiu, maro.

In geneza gresiilor se remarca doua stadii disticte:
a) acumularea nisipului rezultat din erodarea rocilor preexistente. Nisipul se poate acumula in medii foarte diferite: riuri, lacuri, bazine marine sau oceanice, deserturi.
b) dupa acumulare, nisipul devine gresie cand este compactat de presiunea depozitelor care il acopera si cimentat prin precipitarea mineralelor care circula sub forma de solutie prin spatiile dintre particulele de nisip.
Cimentul este constiuit, de cele mai multe ori, din carbonat de calciu (gresii calcaroase) sau silice (gresii silicioase, cele mai dure gresii)

PROPRIETATI (pentru gresia silicioasa, cea mai rezistenta gresie)
Culoare: variata, de regula deschisa la culoare (galben spre alb)
Densitate:2,3 – 2,4 kg/cm3
Duritate pe scara Mohs: 6,5 – 7 (roca foarte dura)
Porozitate: foarte mica
Absorbtie de apa: 1 – 1,2% (foarte redusa)
Rezistenta la intemperii: foarte mare

Prin faptul ca poate fi prelucrata relativ usor, gresia a fost folosita din cele mai vechi timpuri (paleolitic) ca metarial de constructie pentru case sau pentru diferite unelte sau sculpturi (statuete ale zeitatilor). Gresia este folosita si astazi ca material de constructie cu o gama variata de utilizari: pavaje, ziduri, fundatii, material ornamental sau piatra decorativa (fantani, arcade, pavele, borduri), monumente, statui. Gresia silicioasa este folosita, prin macinare, in industria sticlei.
Origini – roca sedimentara frecvent intalnita pe Glob (foarte utilizata in India)